1 November 2026

„Apa, esenţa vieţii, n-o poluaţi!” – 12 Decembrie 2012

Cu sprijinul directoarei Liliana Lazăr, în laboratorul de biologie al Şcolii Gimnaziale Câmpeni, s-a desfăşurat o campanie de informare a elevilor cu privire la proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Alba” derulat de operatorul regional Apa CTTA Alba.

Prima parte a campaniei s-a derulat cu o lecţie interactivă despre importanţa apei şi reducerea poluării, ce este poluarea şi care sunt principalii factori poluatori, cum se tratează apa pentru a deveni potabilă şi care este drumul apei spre staţia de epurare.

În cea de.a doua parte, sub îndrumarea învăţătoarelor Niculina Oltean şi Monica Joldeş, copii au pictat aspecte pe care şi le-au însuşit în urma discuţiei cu specialiştii, toţi fiind recompensaţi cu diplome, baloane şi pixuri. La final cei mici şi-au pus semnătura amprentală pe două panouri, fiind declaraţi „Ocrotitorii apei”.